Incepe gatitul
1. Toacă vinetele în cuburi de 2 cm, pune-le într-o sită și presară-le cu sare, pentru a extrage umezeala. Lasă vinetele să stea 20 de minute, apoi clătește-le sub jet de apă, după care tamponează‑le cu prosoape de hârtie.
2. Transferă vinetele într‑un bol mare și amestecă-le foarte bine cu oregano, fulgii de chili, câțiva stropi de ulei de măsline, un praf de sare și altul de piper negru măcinat.
3. Pune la încins o tigaie cu ulei de măsline la foc mediu. Când s-a încins, adaugă vinetele într-un singur strat și prăjește-le 5-8 minute, sau până se înmoaie și devin aurii, amestecând ocazional. E posibil să fii nevoit să faci asta în mai multe etape.
4. Toarnă iar câțiva stropi de ulei, apoi adaugă usturoiul, caperele și codițele de busuioc, continuând să gătești încă 2 minute.
5. Adaugă oțetul și roșiile, pe care trebuie să le zdrobești ușor cu o lingură de lemn. Redu focul la minim, astfel încât compoziția să fiarbă încet pentru 15-20 de minute, sau până se îngroașă.
6. Între timp, gătește spaghetele într-o oală cu apă clocotită și sărată timp de 8 minute sau până devin al dente. Scurge apoi spaghetele, păstrând o ceșcuță de apă de la paste, din care vei adăuga câțiva stropi peste sosul cu vinete.
7. La final, rade jumătate din brânza pecorino sau din parmezan peste sos, adaugă și majoritatea frunzelor de busuioc, transferă și spaghetele în sos și amestecă cât să se acopere.
8. Împarte pastele în boluri și servește-le cu extra brânză rasă, busuioc verde și extra ulei de măsline.