InspiratieIdei pentru tinePilaf: retete si sfaturi pentru preparare
Inspiratie

Pilaf: retete si sfaturi pentru preparare

Pilaful este o metoda de gatit ce provine din Orientul Mijlociu si Asia Centrala si consta in sotarea boabelor de orez, bulgur sau quinoa in ulei, cu ceapa tocata, apoi gatirea lor acoperite cu apa sau supa, sub capac, la cuptor, timp de un sfert de ora. Pilaful se gateste aproape peste tot in lume si, in functie de traditiile culinare locale, poate contine o varietate de carne si legume, dar si de condimente. Am pregatit mai jos cateva retete simple, dar si sfaturi pentru a gati un pilaf delicios.

  • Retete de pilaf

    • Pilaf simplu

    • Pilaf sarbesc cu carne de curcan

    • Pilaf de orez cu legume

    • Pilaf cu carne de porc

    • Pilaf cu carne de pui

    • Pilaf cu ciuperci

    • Pilaf cu carne de miel

    • Pilaf de post, rapid

  • Sfaturi pentru prepararea pilafului

  • Scurta istorie a pilafului

Retete de pilaf

Exista putini oameni carora nu le place pilaful, iar aceasta metoda de preparare este relativ simpla. Pilaful poate fi surprinzator de divers, dulce ori sarat, iar totul depinde de preferintele culinare ale bucatarului. Reteta clasica include o combinatie egala de carne, orez si morcovi, iar ceapa poate fi intr-o cantitate mai mica. Se poate folosi carne de porc, carne de vita si pui si, desigur, traditionalul miel, in bucataria orientala. Nu in ultimul rand, pilaful simplu ori cu legume poate face parte din dieta vegetarienilor ori a persoanelor care tin post.

Pilaf simplu

Aceasta reteta de pilaf este perfecta pentru a insoti o friptura la gratar sau la cuptor. Cei care au adoptat o dieta vegetariana pot servi acest pilaf cu ciuperci la gratar ori cu o salata.

Ingrediente:

  • 300 g orez basmati

  • 1 ceapa mare

  • 20 ml ulei de floarea-soarelui sau masline

  • 20 ml vin alb sec

  • sare, dupa gust

  • 450 ml apa

Mod de preparare: curata si toaca ceapa. Incalzeste un strop de ulei de masline intr-o cratita si soteaza ceapa cu un varf de cutit de sare. Dupa ce ceapa a devenit translucida, adauga orezul si prajeste-l timp de doua minute, pana devine sticlos. Toarna vinul alb si lasa-l sa se evapore. Adauga apa, acopera cu un capac (sau un disc din foaie de copt) si da la cuptor timp de 15 minute, la 180°C. Scoate pilaful din cuptor si condimenteaza, dupa gust.

Pilaf sarbesc cu carne de curcan

Pilaful sarbesc se poate prepara in mai multe versiuni. Cea de mai jos contine carne de curcan slaba, cu proteine ​​usor digerabile si putine grasimi, iar boiaua de ardei vine cu o doza buna de vitamina C.

Ingrediente:

  • 500 g piept de curcan

  • 2 ardei grasi, rosii

  • 2 cepe mari

  • 2 catei de usturoi

  • 2 linguri ulei de rapita

  • sare

  • piper

  • 1 lingurita boia dulce

  • 1 lingurita boia iute

  • 200 g orez cu bob lung

  • 2 linguri pasta de tomate

  • 500 ml supa de pui

  • 1 conserva rosii tocate (400 g)

Mod de preparare: spala carnea, usuc-o folosind un prosop de hartie si tai-o in cuburi de 2 cm. Curata toate legumele si taie-le in cubulete. Incalzeste uleiul intr-o oala cu fundul gros si rumeneste carnea la foc mare. Condimenteaza cu sare si piper, adauga ceapa, usturoiul si ardeiul gras si gateste inca un minut. Presara cu boia, adauga orezul, rosiile taiate cubulete, bulionul si supa. Acopera si gateste la foc mic, amestecand frecvent, timp de 20 de minute. Serveste imediat, alaturi de o salata verde cu lamaie.

Pilaf de orez cu legume

Un fel de mancare aromat, pilaful cu legume este un preparat complet, care poate fi gatit rapid, pentru un pranz sau o cina.

Ingrediente:

  • ½ ceapa

  • 1 catel de usturoi

  • 2 linguri unt

  • 1 ½ cana orez cu bobul lung

  • 1 cutie de rosii taiate cubulete (400 g)

  • 1 lingurita sare

  • 2 varfuri de cutit de piper

  • 1 lingurita boia dulce

  • ½ cana mazare congelata

  • 3 linguri pasta de ardei (poate fi inlocuita cu o zacusca de ardei si vinete)

  • ½ ardei gras, rosu

  • 3 cani de apa (supa de legume)

  • 1 lingurita patrunjel verde, tocat

Mod de preparare: taie ceapa in cuburi mici, zdrobeste usturoiul si caleste totul in unt, intr-o cratita, la foc mic. Adauga orezul, rosiile taiate cubulete, ardeiul si restul ingredientelor. Fierbe totul la foc mic, aproximativ 20 de minute. Inainte de a servi, presara patrunjel tocat in farfurii.

Pilaf cu carne de porc

In Orient, carnea cu care se prepara, de obicei, pilaful este cea de oaie sau miel. Reteta de mai jos contine carne slaba de porc si este extrem de aromata, morcovul dandu-i o dulceata aparte.

Ingrediente:

  • 200 g orez

  • 350 ml apa sau supa preferata

  • 300 g muschi de porc

  • 1 morcov mare

  • 1 ceapa mare

  • 2 catei de usturoi

  • 2 frunze de dafin

  • 1 lingurita piper proaspat macinat

  • sare

  • 4 linguri de ulei

Mod de preparare: taie morcovul rondele sau fasii pe lungime, toaca ceapa mai mare si marunteste usturoiul. Taie carnea in cuburi de circa 3 cm. Intr-o cratita cu pereti grosi, pune uleiul si rumeneste carnea la foc mare, timp de 10-15 minute, amestecand din cand in cand. Adauga ceapa, mai lasa cinci minute, apoi pune morcovii, usturoiul, piperul si sarea. Dupa alte cinci minute, adauga supa si lasa la fiert (acoperit), la foc mic, timp de 30 de minute. Cu 10 minute inainte de a fi gata, adauga foile de dafin. Daca orezul nu a fiert bine, mai adauga putina supa (apa) fierbinte. Serveste imediat.

Pilaf cu carne de pui

O versiune de pilaf cu carne mult mai lejera, acest preparat poate face fata cu succes unui pranz de duminica.

Ingrediente:

  • 2 piepti de pui fara piele

  • 250 g orez

  • 1 ceapa

  • 2 morcovi

  • 4 linguri mazare congelata

  • 1 lingura stafide

  • 1 lingura migdale feliate fin

  • 1 lingura ulei de masline

  • sare, dupa gust

  • piper macinat, dupa gust

  • parmezan, dupa gust

  • patrunjel tocat, dupa gust

Mod de preparare: taie pieptul de pui in fasii. Curata si toaca ceapa. Taie morcovii rondele. Rumeneste migdalele intr-o tigaie antiaderenta, fara grasime, timp de cateva minute. Incalzeste uleiul intr-o cratita cu pereti grosi. Caleste ceapa si morcovii timp de 5 minute, la foc mic. Adauga puiul si lasa-l sa se rumeneasca usor, apoi condimenteaza cu sare si piper. Toarna orezul si amesteca in oala timp de un minut, apoi adauga 600 ml apa sau supa. Adu la punctul de fierbere, adauga mazarea, stafidele si migdalele, apoi acopera cu un capac si gateste pilaful timp de 20 de minute la foc mic. Ia de pe foc si serveste imediat, eventual, cu parmezan si patrunjel.

Pilaf cu ciuperci

Pilaful poate parea o mancare banala, insa ciupercile delicioase, cu miros puternic, aparte, ofera clasa unui astfel de preparat.

Ingrediente:

  • 1 ceapa tocata

  • 1 lingura ulei vegetal

  • 250 g orez cu bob lung

  • 500 ml supa de legume sau de pui

  • 4 cani ciuperci proaspete, feliate

  • ½ lingurita cimbru uscat

  • ¼ cana patrunjel proaspat tocat

Mod de preparare: intr-o cratita mare, la foc mediu, caleste ceapa in ulei, pana se inmoaie. Adauga orezul, amesteca timp de un minut, toarna supa, apoi pune ciupercile si cimbrul uscat. Adu pilaful la punctul de fierbere, apoi acopera cratita cu un capac si da focul la minimum. Gateste pana cand orezul se inmoaie, amestecand ocazional, timp de 25-30 de minute. Inainte de a servi, adauga patrunjelul.

Pilaf cu carne de miel

Acest fel de mancare complet, pe baza de orez, miel si legume, se gateste rapid si se consuma si mai repede.

Ingrediente:

  • 2 lingurite de chimen

  • 50 g migdale fara pielita

  • 2 lingurite de ghimbir macinat

  • 1 lingurita de fulgi de ardei

  • sare, dupa gust

  • 5 pistiluri de sofran

  • 40 g stafide

  • 2 catei de usturoi

  • 1 ceapa

  • 250 g de orez

  • 1 litru supa de legume

  • 1 vanata medie

  • 2 linguri ulei de masline

  • 2 rosii mici

  • 400 g carne de miel

Mod de preparare: intr-o cratita, incalzeste supa. Intr-o tigaie, incalzeste uleiul de masline si rumeneste mielul taiat cubulete mici, impreuna cu ceapa. Dupa ce carnea a capatat putina culoare, adauga orezul si rumeneste-l pana devine translucid. Toarna supa peste orez, adauga vinetele si rosiile taiate cubulete mici, migdalele, stafidele si toate condimentele. Amesteca bine, acopera si fierbe la foc mic, timp de 20 de minute. Serveste imediat, cu muraturi.

Pilaf de post, rapid

Pilaful de post poate parea banal, dar bogatia de legume ii ofera o savoare deosebita. Poate fi servit ca atare sau ca garnitura pentru peste ori alt tip de carne.

Ingrediente:

  • 300 g orez

  • 1 ceapa

  • 2 catei de usturoi

  • 1 ardei rosu

  • 1 ardei galben

  • 1 dovlecel

  • 3 morcovi

  • 500 ml supa de legume

  • ulei de floarea-soarelui

  • piper

  • sare

Mod de preparare: curata legumele, toaca ceapa, taie ardeii in fasii, iar morcovii si dovleceii, in felii subtiri. Intr-o tigaie, pune doua linguri de ulei, rumeneste ceapa, adauga orezul si continua sa gatesti timp de 2-3 minute, amestecand continuu. Adauga legumele si usturoiul, amesteca, toarna supa si adu la punctul de fierbere. Acopera cratita cu un capac si fierbe la foc mic, pana cand supa este absorbita. Adauga sare si piper dupa gust si serveste.

Pe langa pilaf, exista un alt preparat gatit cu un orez special si apreciat in bucatariile din intreaga lume. Descopera ce tip de orez se foloseste pentru risotto, cum se prepara acesta si cateva retete delicioase.

Sfaturi pentru prepararea pilafului

Foarte gustos si consistent, pilaful este ideal pentru a insoti o friptura, un peste sau legume precum ciupercile. Iata cateva secrete pentru a obtine un pilaf delicios:

  • Pilaful este o metoda de gatit utilizata pe scara larga in Orientul Mijlociu si Asia Centrala. Consta in rumenirea boabelor de orez (quinoa sau grau) intr-o grasime (unt sau ulei), impreuna cu ceapa tocata marunt, inainte de a acoperi totul cu un lichid fierbinte (apa sau o supa de carne ori legume).

  • Pentru pilaf, curata ceapa, apoi caleste-o usor intr-o tigaie cu ulei si/sau unt, fara a o rumeni. Adauga orezul, care nu trebuie sa fie clatit, si caleste-l usor, pana devine translucid. Aceasta etapa face ca orezul sa poata absorbi mai bine lichidul in care este fiert. Toarna lichidul, adauga condimente, sare, acopera cu un capac si adu la punctul de fierbere. Dupa ce lichidul a inceput sa fiarba, lasa la cuptor, acoperit, timp de 15 minute, la 180°C. Scoate oala din cuptor, amesteca orezul si adauga un cub de unt.

  • Daca nu ai cuptor, poti gati pilaful pe aragaz. Dupa ce lichidul a inceput sa fiarba, lasa focul la minimum si fierbe pilaful 15 minute, amestecand din cand in cand, ca sa nu se prinda de oala.

  • Pilaful poate fi aromatizat, la alegere, cu condimente dintre cele mai diverse, de la banalul piper la curry, sofran si boia de ardei.

  • Tipul de orez este esential. Este de preferat orezul basmati, care are bobul lung si provine din India sau Pakistan. In ceea ce priveste cantitatile, pentru o persoana sunt suficiente 60 g de orez.

  • Lichidul folosit la prepararea pilafului se calculeaza ca o data si jumatate volumul orezului.

  • Pilaful este un preparat foarte versatil si poate fi gatit simplu si servit ca garnitura, cu carne ori cu legume. Se poate servi alaturi de orice fel de salata sau muraturi.

  • Nu este recomandata reincalzirea orezului gatit cu o zi inainte. Mai multe studii, inclusiv unul publicat in 2018, in International Journal of Food Biology, au aratat un risc de intoxicatie alimentara din cauza prezentei unei bacterii in orez, numite Bacillus cereus. Acest risc ar fi accentuat de utilizarea cuptorului cu microunde. Deci, este mai bine sa prepari o cantitate de orez mai mica, ce poate fi servita pe loc. Pentru a nu arunca orezul ramas, ia in considerare utilizarea cuptorului clasic sau a unei cratite, riscul de toxiinfectie fiind mai mic.

Scurta istorie a pilafului

Se cunosc putine lucruri despre originea cuvantului „pilaf”. Ar proveni din turcescul „pilav”, care, la randul lui, provine din cuvantul persan „polow” si, mai departe, din sanscritul „pulaka”, ce inseamna chiar „galusca de orez fiert”. Daca orezul este folosit in alimentatie de aproximativ 12.000 de ani, acest mod de preparare ar fi vechi de peste doua mii de ani. In ceea ce priveste retetele, acestea sunt extrem de variate si nu se poate spune ca exista una a „adevaratului pilaf”. Retetele traditionale au fost create in Iran, Asia Centrala, India, Turcia, Caraibe, fiecare cu condimente proprii si metodologie unica. Savantul persan Abu Ali Sina a scris despre pilaf, in lucrarile sale din secolul al X-lea, si este considerat de multi drept „parintele” acestui preparat, care si astazi este, in Persia, un fel de mancare de baza. Pilaful persan antic era condimentat cu orice, de la bucati de miel sau carne de vanat, pana la fistic, ierburi, condimente intregi, ca sofranul, sau fructe uscate, precum stafidele, curmalele sau smochinele.

Grecii, care au fost cuceriti de persi si care, la randul lor, i-au cucerit sub Alexandru cel Mare, au adoptat acest preparat. Retetele pentru „pilaffi” parfumat au fost inregistrate in cea mai veche carte de bucatarie greaca, „Gastrologie”, de poetul Archestratus, in 350 i.e.n. Imperiul Roman a aflat si el de pilaf, dar l-a considerat mai degraba un medicament pentru tulburari stomacale si nu l-a adoptat niciodata pe scara larga, preferand graul. Ulterior, pilaful a intrat in bucataria musulmana, a revenit in India si apoi, in Europa, prin intermediul arabilor si turcilor, raspandindu-se, de-a lungul secolelor, in toata lumea. In bucataria orientala, pilaful este adesea modelat in forma de coroana, cu sosul si carnea asezate in centru, pe un platou, de unde se servesc toti mesenii. La noi, se serveste, mai degraba, individual, in farfurii.

Un fel de mancare usor de preparat, pilaful poate inlocui pastele cu succes. Exista numeroase  retete de pilaf, pentru toate gusturile, picante sau mai dulci, de post sau cu carne. Orice alegi, vei avea pe masa un fel de mancare complet, de care te poti bucura alaturi de cei dragi.

 

Sursa foto: Shutterstock