Alimentatia si alimentele bio in cifre
Agricultura bio este un sector dinamic in Romania, care a cunoscut in ultimii ani o evolutie ascendenta, atat in sectorul vegetal, cat si in sectorul animalier. Produsele bio au in componenta lor doar ingrediente organice, din plante nemodificate genetic, carora nu li s-au adaugat alte produse chimice de genul pesticidelor, fertilizatorilor sintetici, organismelor modificate genetic sau carora nu li s-au aplicat radiatii ionice pentru eficientizarea conservarii. Nu prezinta urme de antibiotice sau hormoni pentru crestere, iar plantele sunt cultivate pe terenuri pe care nu a fost aplicat nici un ingrasamant chimic, planta culeasa fiind supusa macerarii, fara a i se aplica procedee chimice. Plantele sunt ambalate fara a fi utilizati conservanti sau alti substituienti chimici si sunt certificate de organismele europene sau mondiale acreditate in acest sens.
Peste tot in lume, alimentele bio sunt mai scumpe decat cele conventionale. Motive pentru care pretul produselor bio este mai ridicat sunt urmatoarele: ingredientele utilizate in productia produselor sunt mult mai scumpe, ingredientele necesare sunt mai greu de procurat, productia dureaza mult timp si necesita oameni specializati, este necesara o forta numeroasa de munca, productia trebuie sa respecte anumite standarde prestabilite pentru a primi certificarea, fata de agricultura conventionala, in cea ecologica gandacii trebuie adunati cu mana, iar bolile plantelor trebuie sa fie tratate cu ceaiuri si faptul ca cele mai multe produse organice sunt comercializate doar in magazine Bio.
Pe piata romaneasca, gama produselor organice este destul de restransa. Majoritatea alimentelor este adusa din strainatate: conserve de legume, fructe, unele produse de panificatie. Cele mai vandute produse bio sunt laptele, ouale, iaurturile, fructele, legumele, dar si mezelurile.
Vanzarile totale de produse bio in Romania ajung la aproximativ 10 milioane de euro, ceea ce reprezinta sub 1% din piata de retail si foarte putin fata de 5-6%, cat este media europeana, potrivit datelor reprezentantilor din aceasta industrie.
Alimentele biologice au un termen de valabilitate mai mic decat alimentele obisnuite, deoarece nu contin aditivi alimentari de sinteza, conservanti, coloranti, agenti de sapiditate, de ingrosare. Conservantii chimici sunt inlocuiti cu cei naturali, cum ar fi acidul lactic, de exemplu. Lipsa conservantilor face ca salamul, laptele fermentat biologic sa se altereze mai rapid.
In octombrie 2008, la Ministerul Agriculturii erau inregistrati 3.532 de producatori de produse ecologice, 75 de procesatori, 76 de comercianti, 30 de importatori si 47 de exportatori. Suprafata cultivata ecologic la nivel mondial se ridica la 31,4 milioane de hectare, Romania ocupand locul 16 in functie de suprafata cultivata. Suprafata totala a culturilor ecologice in Romania a crescut de peste 10 ori din anul 2000 pana in prezent. Consumul de produse ecologice reprezinta in Romania sub 1% din totalul alimentelor si se preconizeaza ca, in urmatorii 5 ani, abia va ajunge la 2%. Aceasta cifra se explica prin pretul mai mare al acestor produse, menit sa compenseze pierderile de productie fata de agricultura conventionala.
Cu toate acestea, valoarea pietei de produse ecologice se va situa intre 5 si 10 milioane de euro, in 2008, cresterea anuala fiind de 10-20%.
Media consumului de produse bio in partea occidentala a Europei este de 3-5%. In Germania consumul este de 5%, iar in Anglia si Austria, de 3%. Media Europei de Vest este de 3-5%, iar in Ungaria a ajuns la 2%. Conform raportului „Lumea agriculturii organice, statistici si trenduri”, editia 2007, Australia este cel mai bio continent dupa criteriul intinderii suprafatelor cultivate, si anume aproximativ 11,8 milioane de hectare. Pe locul doi al clasamentului se situeaza Europa cu 6,9 milioane de hectare, fiind urmata de America Latina cu 5,8 milioane. La nivelul Uniunii Europene, agricultura organica reprezinta 3,7% din totalul suprafetei agricole, cu toate ca, intre 1993 si 1998, s-a inregistrat o crestere de 25%. Italia are si cel mai mare numar de ferme ecologice, 31% din totalul Uniunii Europene, fiind urmata de Austria, Spania si Germania. In 2001, cheltuielile pe locuitor pentru procurarea de eco-produse au inregistrat cele mai mari valori in Danemarca, 58,08 euro.
Dintre produsele vandute de noi pe pietele externe, cea mai mare cautare au avut-o cerealele, cu o pondere de 54%. Oleaginoasele au detinut 22% din exporturi, fructele si ciupercile 20%, produsele procesate din lapte 1%, mierea 0,94% si alte produse ecologice 2,06%.