InspiratieIdei pentru tineRețetă de frigărui tikka masala cu legume la grill și pâine naan
Inspiratie

Rețetă de frigărui tikka masala cu legume la grill și pâine naan

Adori mâncarea indiană și ai vrea să gătești acasă câteva dintre cele mai populare rețete? În acest caz, vrem să îți prezentăm o rețetă simplă, pe care probabil o știi deja, celebră în toată lumea. Este vorba despre tikka masala rețetă de frigărui cu legume la grill și pâine naan. Vei vedea că este foarte ușor să pregătești pui tikka masala și să îți impresionezi invitații la masă.

În cele ce urmează, îți vom spune cum să gătești cele mai bune frigărui în stil tikka masala, care sunt ingredientele de care ai nevoie și îți vom oferi și câteva trucuri, pentru a-ți fi mai ușor când pregătești rețeta.

  • Ingrediente necesare pentru tikka masala rețetă de frigărui
  • Cum prepari frigăruile de pui tikka masala
  • Cum prepari pâinea naan
  • Cum prepari legumele la grill
  • Platingul pentru frigărui de pui tikka masala
  • Tikka masala rețetă de frigărui de pui: istoricul acestui preparat

Ingrediente necesare pentru tikka masala rețetă de frigărui

Pentru a pregăti patru porții de tikka masala rețetă de frigărui cu legume la grill și pâine naan, vei avea nevoie de câteva ingrediente speciale, dar pe care le poți găsi chiar și în supermarketurile clasice.

Pentru frigăruile tikka masala ai nevoie de:

  • 800 g de piept de pui;
  • 100 g iaurt;
  • 2 linguri de ulei de măsline;
  • sucul de la două lime;
  • 2 linguri de pastă de tomate sau bulion;
  • 1 lingură de ghimbir ras;
  • 1 lingură de mix de condimente Garam Masala;
  • 1 lingură de usturoi granulat uscat;
  • jumătate de lingură de turmeric;
  • 1 linguriță de coriandru boabe zdrobit;
  • 1 linguriță de pudră de chili;
  • sare;
  • piper.

Pentru pâinea naan, ai nevoie de următoarele ingrediente:

  • 150 g iaurt;
  • 200 ml apă călduță;
  • 15 g de drojdie umedă;
  • 1 lingură de zahăr;
  • 2 linguri de ulei de măsline;
  • 500 g de făină albă;
  • jumătate de lingură de sare.

Pentru legumele la grill, ai nevoie de:

  • 1 buchet de broccoli;
  • 1 ceapă albă mare;
  • 2 ardei capia;
  • 1 cartof dulce;
  • 1 lingură de ulei de măsline;
  • sare și piper.

▶️ Adori să gătești carnea de pui în numeroase rețete? Atunci sigur îți vor plăcea și niște hamburgeri de casa realizati din carne de pui.

Cum prepari frigăruile de pui tikka masala

Prepararea frigăruilor este mai simplă decât crezi. Iată ce trebuie să faci!

Pasul 1: porționează carnea. Taie pieptul de pui în cuburi potrivite ca dimensiune. Dacă vor fi prea mici, este posibil să se ardă.

Pasul 2: într-un bol, adaugă carnea și restul ingredientelor menționate mai sus, pentru frigărui tikka masala, și amestecă foarte bine.

Pasul 3: așază bucățile de pui pe bețe de frigărui.

Pasul 4: pune frigăruile pe grătar sau într-o o tigaie grill. Acestea trebuie să fie foarte bine încinse. Frigăruile trebuie să stea câte 5 minute pe fiecare parte și să le întorci de două ori, ceea ce înseamnă că timpul total pe grătar sau grill va fi de 20 de minute.

Cum prepari pâinea naan

Pregătirea pâinii naan este mai simplă decât crezi, deși multe persoane se tem de această rețetă.

Pasul 1: adaugă ingredientele lichide într-un bol și făina și sarea în alt bol.

Pasul 2: amestecă ambele compoziții încet, până se omogenizează.

Pasul 3: frământă aluatul timp de 10 minute.

Pasul 4: lasă aluatul la crescut timp de 30 de minute la temperatura camerei.

Pasul 5: împarte aluatul în biluțe de 30-40 de grame.

Pasul 6: întinde aluatul foarte bine, cu un sucitor.

Pasul 7: încinge bine o tigaie și prăjește pâinicile pe ambele părți timp de câteva minute. Nu te speria dacă vezi că pâinicile se umflă. Este normal.

Pasul 8: opțional, unge pâinicile cu ulei de măsline, presară usturoi tocat și pătrunjel proaspăt tocat.

Cum prepari legumele la grill

Pentru ca legumele la grill să aibă o aromă desăvârșită, este important și modul de tăiere al acestora. Astfel, iată cum trebuie să procedezi.

Pasul 1: taie buchetul de broccoli în 4.

Pasul 2: taie ceapa în felii.

Pasul 3: taie ardeii capia în 4.

Pasul 4: taie cartoful dulce în felii.

Pasul 5: adaugă sare, piper și ulei de măsline și amestecă bine.

Pasul 6: Gătește legumele pe grill.

▶️ Te invităm să vezi și varianta video a rețetei, pentru a-ți fi mai ușor să o prepari:

Platingul pentru frigărui de pui tikka masala

După ce ai gătit totul, este momentul să faci un plating deosebit. Poți așeza totul pe un platou mare, poți pune preparatele separat, pe mai multe platouri, sau poți pune totul pe un tocător din lemn, special păstrat pentru acest lucru (nu unul pe care să îl folosești).

Tikka masala rețetă de frigărui de pui: istoricul acestui preparat

Știai că tikka masala rețeta de frigărui de pui nu este 100% originară din India? De fapt, puiul tikka masala a devenit popular în Marea Britanie datorită comunității indiene de aici. Ba chiar se crede că prima încercare a rețetei pe continentul european a fost în anii 1960, când un bucătar din Scoția a avut o plângere mai neobișnuită din partea unui client. Acesta se plângea că puiul este prea uscat, iar bucătarul a adăugat un sos realizat din smântână și mirodenii indiene.

Astfel, noul fel de mâncare, a devenit rapid popular în acel restaurant, iar mai apoi în toată Marea Britanie, având în vedere că este o rețetă simplă, dar care îmbină perfect gastronomia dintre cele două culturi: cea britanică și cea indiană.

În prezent, poți găsi tikka masala rețetă de frigărui nu doar în restaurantele cu specific indian, ci și în meniul altor localuri. Mulți consideră această rețetă excepțională una dintre cele mai bune mâncăruri naționale britanice.

Încă un lucru ce ți se va părea ciudat este faptul că în India, acest fel de mâncare nu este extrem de cunoscut. Se presupune că tikka masala rețeta de pui este de fapt o mâncare occidentală, care folosește cele mai populare mirodenii și condimente indiene, dar care nu se apropie prea mult de adevărata mâncare indiană, care este mult mai complexă.

În orice caz, această delicioasă tikka masala rețetă de frigărui de pui este tot mai apreciată în Marea Britanie și, ușor, ușor, își face loc și în inimile locuitorilor din Europa.

Așadar, dacă îți place mâncarea indiană și vrei să prepari la tine acasă cele mai bune preparate, poți începe cu acest pui tikka masala. Se prepară ușor și este o masă echilibrată, având în vedere că tikka masala rețetă de pui cu legume și pâine naan include toate grupele de nutrienți.

Surse foto: Shutterstock