Fisticul: beneficii si retete
Fisticul este o gustare si un ingredient popular in intreaga lume, nu doar pentru gustul lui, ci si pentru diferitele beneficii pentru sanatate, pe care le ofera atunci cand este consumat cu moderatie. Fisticul are un gust bogat, de pamant, si, desi nu este la fel de versatil ca alte nuci, poate fi consumat in multe moduri: crud sau prajit, in salate sau sosuri. Este folosit in deserturi, precum inghețata, produsele de patiserie, dar si in diferite feluri de mancare. Il regasim in bucataria italiana, in sosuri pentru paste, in cea indiana, in orez, budinci, curry, iar in cea iraniana, in preparatele cu pui si orez, dar si ca gustare traditionala persana, prajit cu suc de lamaie, sofran si sare de mare. Ti-am pregatit, mai jos, cateva retete simple cu fistic, precum si o parte dintre beneficiile sale pentru sanatate.
-
Retete cu fistic
-
Unt de fistic
-
Crema de fistic pentru ecleruri
-
Prajitura cu fistic
-
Iaurt cu fistic si ciocolata alba
-
Tarte cu crema de fistic si rubarba
-
Briose cu fistic si capsuni
-
Dovlecei gratinati cu fistic
-
Frigarui de pui cu fistic si pesto
-
Peste cu fistic, rosii si masline
-
-
Beneficiile fisticului
-
Scurta istorie a fisticului
Retete cu fistic
Folosit in rețete dulci - creme, prajituri, tarte, biscuiti –, dar si sarate, de la aperitive la salate, paste si fripturi, fisticul se preteaza la multe feluri de mancare, gustoase si usoare. O gustare excelentă, el este adesea intalnit pe masa noastra, alaturi de branzeturi si struguri. Se potriveste de minune cu legume, carne de pasare, pateuri sau terina de somon, in sosuri, produse de patiserie sau inghetata.
Unt de fistic
Acesta este unul dintre cele mai sanatoase tipuri de unt din nuci, pe care il poți face in casa. Aportul lui nutritiv si aroma delicata iti vor bucura papilele gustative.
Ingrediente:
-
400 g de fistic
-
1 lingurita de sare
-
1 lingura de miere (optional)
Mod de preparare: pune ingredientele in vasul unui blender (de preferat unul mai puternic). Incepand cu o viteza mica, amesteca pana cand se sfarama, intre 30 de secunde si un minut. Mareste viteza si lasa sa se amestece timp de patru minute, pana cand are o consistența neteda si cremoasa. Din cand in cand, razuieste peretii vasului cu o spatula de cauciuc. Scoate untul de fistic si depoziteaza-l intr-un recipient etans. Se pastreaza la rece.
Crema de fistic pentru ecleruri
Este alegerea perfecta pentru ecleruri sau pentru a realiza rapid un desert „la pahar”. Fina, delicata, usor de preparat, crema de fistic ofera doza perfecta de arome si dulceața.
Ingrediente:
-
250 ml lapte integral
-
70 g zahar tos
-
20 g amidon de porumb
-
2 galbenusuri mari
-
40 g unt nesarat, cuburi
-
30 g unt de fistic
Mod de preparare: fierbe laptele cu jumatate din cantitatea de zahar, iar pe cealalta jumatate amestec-o impreuna cu amidonul. Adauga galbenusurile si, cu un tel, amesteca bine toata compozitia. Peste compozitia de oua, toarna si amesteca usor o cantitate mica din laptele care fierbe. Adauga totul peste restul de lapte ce fierbe la foc mediu, amestecand constant. Redu flacara si continua sa amesteci timp de un minut, pana cand crema se ingroasa. Se ia de pe foc si se adauga cuburile de unt, impreuna cu pasta de fistic. Se toarna intr-un bol de sticla si se acopera cu o folie alimentara, apoi se da la frigider cel putin 30 de minute. Abia acum poti umple eclerurile.
Prajitura cu fistic
Un desert simplu, delicios si aspectuos, care va incanta nu doar papilele gustative, ci si ochii celor care o consuma.
Ingrediente:
-
4 oua
-
150 g zahar pudra
-
110 g unt topit, racit
-
1 lingura de pasta de fistic
-
150 ml lapte caldut
-
100 g faina
-
50 g fistic
-
colorant alimentar verde
Mod de preparare: albusurile se bat pana devin o spuma ferma, iar galbenusurile se amesteca bine cu zaharul pudra. Incorporeaza untul topit, pasta de fistic si cateva picaturi de colorant alimentar. Adauga laptele caldut si, treptat, faina si albusurile batute spuma, amestecand delicat. Spuma de albusuri nu trebuie sa fie incorporata complet. Se adauga si fisticul. Se toarna intr-o tava patrata de 20-22 cm, captusita cu hartie pergament. Se introduce la cuptorul preincalzit la 150°C, timp de 1 ora. Lasa prajitura sa stea cel putin 6 ore, inainte de servire.
Iaurt cu fistic si ciocolata alba
Te poti bucura de acest preparat rece sau il poti servi la temperatura camerei, ca sos pentru un carpaccio de fructe exotice, precum ananas sau mango.
Ingrediente:
-
2 iaurturi simple
-
100 g ciocolata alba
-
2 linguri de fistic zdrobit
-
1 lingura zahar pudra
Mod de preparare: rupe ciocolata in bucati si topeste-o la bain-marie, la foc mic. Se toarna iaurturile intr-un castron si se bat, incorporand treptat ciocolata topita, calda. Imparte crema in borcanele sau vase ramekin. Dupa ce se raceste la temperatura camerei, da-o la frigider pentru doua ore. Rumeneste fisticul timp de un minut, intr-o tigaie. Presara zaharul pudra si lasa sa se caramelizeze usor, amestecand constant, timp de inca un minut. Lasa-l sa se raceasca, apoi zdrobeste-l. Presara-l peste iaurt. Se serveste rece.
Tarte cu crema de fistic si rubarba
O reteta delicata si delicioasa, care combina crema fina de fistic cu gustul acrisor al rubarbei. Cu siguranta, vei reusi sa iti uimesti orice oaspete.
Ingrediente:
1 aluat de tarte
Crema de fistic:
-
75 g fistic tocat
-
2 oua
-
75 g unt moale
-
75 g zahar tos
Crema de rubarba:
-
200 g branza proaspata
-
4 tulpini rubarba
-
100 g zahar tos
-
2 linguri zahar pudra
Mod de preparare: incepe prin a amesteca fisticul cu untul, zaharul si ouale. Toaca o tulpina de rubarba si adaug-o la crema. Preincalzeste cuptorul la 180°C. Imparte aluatul in sase forme de tarte, intepandu-l din loc in loc. Distribuie crema de fistic deasupra aluatului. Coace pentru 25 de minute, apoi lasa-le sa se raceasca la temperatura camerei. Bate crema de branza cu zaharul pudra. Taie rubarba ramasa in bucati subtiri. Intr-o cratita, fa un sirop din 200 ml apa si 100 g de zahar. Introdu feliile de rubarba si lasa-le la macerat, timp de 2 minute, apoi scurge-le bine. Garniseste tartele cu un strat subtire de crema de branza. Aranjeaza bucatile de rubarba deasupra. Cu o pensula, unge-le cu siropul ramas. Lasa tartele la frigider cel putin o ora, inainte de a le servi.
Briose cu fistic si capsuni
Un desert delicios sau o gustare pentru copilul tau, aceste briose cu fistic si capsuni sunt usor de facut si pot fi pastrate mai multe zile, fiind o pata de culoare in zilele de toamna care urmeaza.
Ingrediente:
-
10 capsuni
-
40 g fistic tocat
-
1 ou
-
125 g unt topit
-
100 ml lapte
-
180 g faina de patiserie
-
90 g zahar pudra
-
1 varf de cutit de sare
Mod de preparare: preincalzeste cuptorul la 180°C. Intr-un castron, cu o furculita, bate oul cu untul topit, cald, laptele si sarea. Adauga faina, fisticul si zaharul, fara a amesteca prea mult. Asaza formele de hartie pentru briose intr-o tava speciala si umple-le cu aluat pe trei sferturi. Repartizeaza jumatati de capsuni pentru fiecare briosa in parte. Se coc timp de 20 de minute. Se pot servi calde, alaturi de inghetata de vanilie, sau reci, alaturi de o cafea sau chiar un pahar de lapte, dupa preferinta.
Dovlecei gratinati cu fistic
Poti servi acesti dovlecei gratinati ca atare, alaturi de o salata proaspata, asortata, sau ca o garnitura la friptura preferata.
Ingrediente:
-
2 dovlecei (aprox. 650 g)
-
200 g branza de capra proaspata
-
2 linguri de gris
-
2 linguri de ulei de masline
-
5 frunze de busuioc, tocate
-
50 g fistic tocat grosier
-
50 g pesmet
-
sare, piper
Mod de preparare: preincalzeste cuptorul la 180°C. Spala, usuca, apoi rade dovleceii cu tot cu coaja. Scurge-i bine intr-o strecuratoare. Intr-un bol, amesteca branza de capra cu busuiocul, dovleceii si grisul. Condimenteaza cu sare si piper. Separat, amesteca pesmetul, fisticul si uleiul. Distribuie compozitia de dovlecei intr-un vas de cuptor, apoi acopera cu amestecul de pesmet si fistic. Coace totul timp de 25 de minute, apoi serveste cald.
Frigarui de pui cu fistic si pesto
Un antreu simplu si rapid, care poate fi servit cu placere alaturi de prieteni, acasa sau la un picnic. Pot fi congelate crude, invelite in hartie pergament si introduse intr-o punga inchisa ermetic. Daca le gatesti congelate, timpul de gatire este de 10 minute sub grill.
Ingrediente:
-
60 ml pesto
-
2 linguri miere
-
2 linguri afine uscate, tocate marunt
-
2 linguri fistic, tocat marunt
-
ulei de masline pentru gatit
-
sare si piper
Mod de preparare: preincalzeste cuptorul la 200°C. Intr-un castron, amesteca bucatile de pui cu pesto, apoi condimenteaza cu sare si piper. Infige carnea pe frigaruile de lemn, inmuiate 30 de minute in prealabil. Unge o tava de copt cu ulei de masline si asaza frigaruile. Se dau la cuptor pentru 10 minute sau pana cand carnea este gatita. Scoate-le pe un fund de lemn si unge-le cu miere, apoi presara afinele si fisticul tocat.
Peste cu fistic, rosii si masline
Gustul rosiilor uscate si al maslinelor se imbina perfect cu aroma delicata a fisticului, iar impreuna, vor intregi buchetul olfactiv al acestui fel de mancare delicios si usor.
Ingrediente:
-
60 ml ulei de masline
-
2 linguri suc de lamaie
-
3 lingurite mustar Dijon
-
1 catel de usturoi, tocat
-
1 conopida, taiata in flori
-
125 g fistic prajit, zdrobit
-
¼ cana rosii uscate in ulei, scurse si tocate
-
2 linguri masline negre, tocate
-
sare si piper
Mod de preparare: preincalzeste cuptorul si tapeteaza o tava cu hartie de copt. Intr-un castron, omogenizeaza uleiul, sucul de lamaie si o lingurita de mustar. Amesteca, separat, conopida cu jumatate din sos si condimenteaza cu sare si piper. Se asaza in tava si se coace 10 minute. Dupa acest timp, conopida se amesteca, iar fileul de somon se asaza alaturi, uns cu mustar si condimentat cu sare si piper. Se coace totul, aproximativ 10 minute sau pana cand pestele este gatit. In restul de vinegreta, se amesteca fisticul, rosiile si maslinele tocate marunt. Pestele si conopida se vor stropi, la final, cu acest sos.
Beneficiile fisticului
Fisticul este o sursa importanta de antioxidanti, precum resveratrolul si luteina, care ajuta la reducerea stresului si a tensiunii arteriale, fiind importante si pentru sanatatea ochilor. Este un fruct sarac in calorii, dar bogat in acizi grasi si fibre. Acestea din urma au un rol important in activitatea tranzitului intestinal. Datorita puterii lor de absorbtie a apei, ele stimuleaza contractiile intestinului si ajuta activitatea bacteriana din colon. 90% din grasimile continute de fistic sunt nesaturate, ceea ce ajuta la reducerea colesterolului rau din sange, asadar, este excelent pentru sanatatea cardiovasculara. De asemenea, este o sursa de potasiu, un mineral ce ajuta la reglarea tensiunii arteriale. In cele din urma, fisticul contine si polifenoli, care sunt antioxidanti, cu efecte benefice asupra inimii. Fisticul este o sursa excelenta de vitamine si minerale. O portie de fistic ofera o cincime din cantitatea zilnica recomandata de vitamina B1 (indispensabila pentru activitatea cerebrala, digestiva si musculara) si un sfert din doza zilnica recomandata de B6 (care ajuta la reglarea glicemiei si formarea hemoglobinei). Este bogat in substante nutritive, similare cu ale nucilor caju, cum ar fi magneziul, potasiul, fosforul. Este sarac in calorii, dar are un aport mare de proteine, ceea ce il face perfect pentru sportivi sau pentru o dieta vegetariana sau vegana.
Scurta istorie a fisticului
Fructul arborelui cu acelasi nume, fisticul se consuma de peste 9000 de ani. Originar din Asia Centrala, a fost introdus in Europa de catre romani, in secolul I, iar astazi, este cultivat in zeci de tari, precum Iran, Statele Unite, Turcia, Siria, dar si in Europa, in Spania sau Grecia. Desi exista unsprezece specii de fistic, cea mai exploatata ramane Pistacia vera (sau boabele de fistic adevarat), care se deosebeste prin dimensiunea mai mica a boabelor, coaja putin mai tare si un gust puternic rasinos. Fructul este o mica samanta verzuie, cu gust dulce, acoperita cu o pielita subtire si adapostita intr-o cochilie ce se deschide atunci cand fisticul este copt. Acesta este motivul pentru care 75% din fisticul comercializat nu este decojit, spre deosebire de alte fructe oleaginoase. Se pastreaza perfect intr-o cutie etansa, departe de umiditate si caldura.
In concluzie, profita de beneficiile pentru sanatate ale fisticului, consumandu-l cat mai frecvent ca atare, prajit sau in diverse salate si preparate din legume ori carne, carora le va adauga o nota de originalitate si un plus de savoare.
Sursa foto: Shutterstock