
Ficăței de pui cu ceapă și vin alb la tigaie - rețetă simplă și rapidă
Vrei să transformi o cină obișnuită într-un festin plin de arome? Ficățeii cu ceapă caramelizată și vin alb sunt acea rețetă simplă, dar sofisticată, care te ajută să impresionezi fără prea mult efort. Pe lângă faptul că este o rețetă simplă, este și extrem de versatilă, putând fi adaptată în funcție de preferințele fiecăruia și servită ca atare sau alături de o garnitură.
Ficățeii au o textură moale, se gătesc rapid și, alături de ceapa caramelizată și vinul alb, creează o explozie de arome, care va încânta papilele gustative. Descoperă în continuare care sunt pașii pentru a prepara această rețetă de ficăței de pui la tigaie.

Ingredientele necesare pentru rețeta de ficăței cu ceapă
Simplitatea este cheia acestui preparat cu ficăței de pui, iar diferența o va face folosirea unor ingrediente proaspete. De la ceapa fin caramelizată, până la aroma subtilă a cimbrului și aciditatea delicată a vinului alb, fiecare ingredient contribuie la crearea unui echilibru perfect de arome. Iată de ce ai nevoie pentru a pregăti ficăței de pui cu ceapă și vin alb la tigaie:
-
500 g ficăței de pui proaspeți;
-
1 ceapă mare;
-
50-70 g unt;
-
2 crenguțe de cimbru proaspăt;
-
1 pahar de vin alb sec (aprox. 150 ml);
-
sare și piper proaspăt măcinat, după gust;
-
pătrunjel proaspăt tocat.
▶️ Creeaza-ti cont și comandă produsele online.
Cu aceste ingrediente, vei obține aproximativ patru porții generoase de ficățeii cu ceapă. Această rețetă de ficăței de pui cu vin este ideală pentru cina în familie sau pentru a-ți impresiona prietenii apropiați cu un preparat gustos și aromat.
Cu 30 de minute înainte de a urma pașii rețetei, poți înmuia ficățeii de pui în lapte, în cazul în care nu-ți place gustul lor inters.

Pasul 1: Pregătirea cepei
Ingredientul cheie din această mâncare de ficat de pui, care va aduce gustul dulce și aroma necesară pentru a echilibra gustul intens al ficatului, este ceapa. Taie-o fin, preferabil în „peștișori”, pentru a se găti uniform. Pentru ca aceasta să capete un gust ușor dulce și o textură fină, va fi necesar să o caramelizezi în unt.
Pasul 2: Topirea untului
Încălzește tigaia la foc mediu și adaugă untul, având grijă să nu îl arzi. În cazul în care, observi că untul începe să se ardă, redu temperatura. Acest proces te ajută să obții o bază aromatizată pentru călirea cepei, astfel încât să se înmoaie treptat și să capete un gust profund și delicat.
Pasul 3: Călirea cepei
Când untul s-a topit, adaugă ceapa și las-o să se călească până devine transparentă și ușor caramelizată. În funcție de intensitatea focului, procesul poate să dureze între 5 și 10 minte.


Pasul 4: Pregătirea ficățeilor
În timp ce se gătește ceapa, poți pregăti ficățeii de pasăre. Curăță-i cu atenție, împărțindu-i în două și îndepărtând pielița. În acest fel, se vor găti uniform, iar aromele din tigaie se vor absorbi mai bine.
Pasul 5: Gătirea ficățeilor
În momentul în care ceapa s-a caramelizat, adaugă ficățeii în tigaie. Amestecă ușor cu o spatulă plată, pentru ca ficățeii să se rumenească uniform. În plus, ai grijă să nu îi lași foarte mult pe foc, deoarece textura acestora trebuie să fie moale și să-și păstreze suculența, nu să obții niște ficăței de pui prăjiți.
Pentru a intensifica aromele, adaugă și două crenguțe de cimbru proaspăt, un praf de sare și piper proaspăt măcinat.
Pasul 6: Adaugă vinul alb
Vinul se adaugă în momentul în care ficățeii s-au rumenit puțin. Acesta se va îmbina perfect cu ceapa caramelizată și cimbrul, formând un sos bogat și aromat.
Lasă mâncarea cu ficăței de pui pe foc până când se reduce vinul și se formează un sos gros, cu o textură catifelată. În acest proces, ceapa va absorbi sos, ceea ce o va face și mai dulce, iar ficățeii vor rămâne savuroși.
Pasul 7: Asamblarea farfuriei cu ficat de pui cu ceapă și vin alb
Ficățeii cu ceapă sunt gata atunci când sosul a scăzut suficient. Pregătește o farfurie pe care să-i scoți și presară peste ei pătrunjel proaspăt tocat și puțin cimbru, pentru un plus de arome, prospețime și culoare.
▶️ Urmărește materialul video, pentru a vedea în detaliu pașii pentru rețeta de ficăței la tigaie cu ceapă și vin alb:
Ficăței de pasăre cu ceapă și vin alb - recomandări de servire
Ficățeii cu ceapă pot fi serviți simpli sau cu diverse garnituri, care vor completa gustul intens al preparatului, după cum urmează:
-
piure de cartofi - textura cremoasă a piureului de cartofi se potrivește perfect cu ficățeii cu ceapă suculenți, iar această combinație va face preparatul mai sațios;
-
salată verde - pentru o masă mai ușoară și pentru a echilibra aroma și textura bogată a preparatului, poți prepara o salată verde cu oțet balsamic sau lămâie;
-
mămăligă - o opțiune tradițională, ce oferă un contrast de texturi, mămăliga fiind moale și pufoasă;
-
orez simplu - optează pentru un orez cu bob lung, care se pregătește rapid și care va completa perfect textura suculentă a ficățeilor cu ceapă.


Sfaturi pentru a obține cei mai buni ficăței cu ceapă la tigaie și vin alb
Dacă vrei să obții ficăței fragezi la tigaie, plini de arome, ține cont de următoarele:
Alege ficăței proaspeți
Calitatea este importantă pentru a obține ficăței la tigaie cu sos delicios și aromat. Asigură-te că ficățeii sunt proaspeți și nu au un miros neplăcut. De asemenea, îndepărtează orice resturi de pieliță sau grăsime înainte de a-i găti.
▶️ La Mega-Image găsești ingrediente proaspete, pentru cele mai bune preparate. Explorează categoria carne de pasare și alege ficățeii de pui preferați.
Nu găti ficățeii foarte mult
Un alt secret pentru o rețetă de ficăței cu ceapă reușită este să nu îi gătești foarte mult, deoarece se pot întări și usca, dacă îi lași mult timp pe foc.
Controlează temperatura untului
Dacă topești untul la o temperatură prea ridicată, riști să se ardă, ceea ce va da un gust amar ficățeilor la tigaie cu ceapă.
Caramelizează corect ceapa
Ceapa trebuie gătită încet, la foc mediu, pentru a căpăta acea dulceață și textură catifelată. Dacă grăbești procesul, aceasta se va arde și va deveni amară.
Folosește un vin alb sec de calitate
Gustul vinului influențează considerabil aroma sosului. Alege un vin sec, care să aducă o notă subtilă de aciditate și complexitate.
▶️ Descoperă mai multe despre tehnicile de degustare a vinului, pentru a-l alege pe cel mai potrivit.
Folosește cimbru proaspăt
Pentru o aromă delicată și fresh, cimbrul proaspăt este ideal. Însă, dacă nu ai, poți folosi cimbru uscat, dar într-o cantitate mai mică, deoarece este mai concentrat.
Lasă sosul să scadă suficient
După ce ai adăugat vinul, redu focul și lasă ficățeii în sos să fiarbă până când obții un sos gros și aromat. În caz contrar, vei obține un preparat prea lichid, iar gusturile nu vor fi la fel de concentrate și nu va avea nici consistența cremoasă.
Ficăței de pui: altfel de rețete
Dacă îți dorești să încerci și alte rețete cu ficăței de pasăre, poți pregăti ficățeii la cuptor, pe hârtie de copt, fiind o opțiune mai ușoară. În schimb, dacă îți dorești un preparat mai intens, poți opta pentru o tocăniță de ficăței de pui, ficăței de pui cu sos de roșii sau ficăței la cuptor cu sos de roșii, pentru un gust mai consistent.
Pentru cei care iubesc usturoiul, o variantă delicioasă ar fi ficăței cu ceapă și usturoi la tigaie. Pentru a prepara această rețetă, urmează pașii de mai sus și adaugă cinci căței de usturoi pisați cu 5 minute înainte de a opri focul. Această rețetă de ficăței cu usturoi la tigaie este un deliciu, ce se prepară rapid și ușor.
Dacă îți dorești o rețetă mai sănătoasă, poți încerca ficăței de pui la grătar, ficăței de pui la capac sau ficăței la cuptor cu legume, care păstrează suculența și aromele, dar fără grăsime. În plus, dacă te interesează caloriile ficățeilor, este important să știi că acestea variază în funcție de modul de preparare, iar ficatul este o sursă bună de proteine și fier.
În concluzie, urmează toți pașii de mai sus, pentru a obține cei mai buni ficăței la tigaie, rețeta perfectă pentru orice ocazie. În plus, experimentează cu diverse ingrediente și variante de rețete de ficăței cu ceapă la tigaie și nu numai, astfel încât să gătești preparat în funcție de gusturile tale.
Surse foto: Shutterstock