Decoratiuni din turta dulce, desertul aromat al Craciunului
Unui englez nu ii este deloc greu sa isi dea seama ce contine turta dulce (gingerbread), ginger fiind cuvantul pentru ghimbir. Cu toate acestea, unele dintre retetele pe care le intalnim astazi “ignora” ghimbirul, pastrand din reteta traditionala doar nucsoara, scortisoara si cuisoarele.
Ce nu stiai despre turta dulce
Retete de turta dulce
Turta dulce de casa - reteta traditionala
Granola gingerbread
Decoratiuni din turta dulce
Cum poti realiza o casuta din turta dulce
Alte decoratiuni din turta dulce
Ce nu stiai despre turta dulce
Turta dulce, cel mai apreciat desert al iernii, regasit in multe tari pe masa de Craciun, are o lunga poveste, crezandu-se ca aluatul de turta dulce este reteta unui calugar armean care a trait in secolul al X-lea si care a impartasit secretul oamenilor din localitatea Bondaroy, Franta.
De aici, reteta s-a raspandit, ajungand la germani, suedezi si britanici, insa nimeni n-a popularizat acest desert aromat mai mult ca americanii, primii care au folosit melasa in loc de zahar.
In Statele Unite, turta tulce este preferata sub forma de biscuiti, decorati in fel si chip. In Marea Britanie, acesti biscuiti iau forma unui omulet din turta dulce, crezandu-se ca primele astfel de figurine dulci ar fi fost servite la curtea reginei Elisabeta I. In Germania, turta dulce poate fi moale (Lebkuchen), asemanatoare unei prajituri, sau din aluat tare, sub forma unor decoratiuni pe care le gasim in piete si targuri.
Turta dulce este vazuta adesea ca prajitura specifica sarbatorii de Craciun si este la fel de populara in Franta (pain d'épices, cu toate ca aspectul sau este diferit), Olanda, Belgia, Norvegia, Danemarca, Estonia, Polonia, Rusia, dar si la noi.
Retete de turta dulce
Turta dulce poate fi regasita in varianta clasica, sau sub forma de biscuiti glazurati, care iau diverse infatisari: casuta, brad, om de zapada, cizma, sanie, stelute s.a.m.d. Tematica poate fi insa si alta decat Craciunul, mai ales daca pregatim acest desert pentru cei mici; ne putem inspira, de exemplu, din filmele de animatie.In ceea ce priveste reteta, o putem folosi pe cea traditionala, care contine ghimbir si miere sau melasa, alaturi de alte ingrediente, sau putem incerca diverse retete mai putin obisnuite, cum ar fi clatitele cu condimente, melasa si umplutura de mar, care au un gust similar.
Turta dulce de casa - reteta traditionala
Turta dulce simpla are la baza urmatoarele ingrediente (pentru 30 de bucati):
- 500 g faina
- 300 g miere (sau melasa)
- 100 g unt
- 100 g zahar brun
- 1 ou mare
- 3 linguri lapte
- 1 lingura cacao
- 10 g bicarbonat de sodiu
- 1 lingurita coaja de portocala rasa
- amestec de condimente (ghimbir macinat, scortisoara, nucsoara, cuisoare), in functie de preferinte
- 300 g zahar pudra
- 1 albus
- 2-3 linguri zeama de lamaie
Mierea, zaharul si untul se amesteca intr-un vas si se tin pe foc, la intensitate mica, pana cand se topeste zaharul. Dupa racirea amestecului (cca. 3 minute), incorporam oul, condimentele, coaja de portocala si lingura de cacao, iar dupa ce le amestecam bine, putem adauga faina, pe care o framantam pana cand obtinem un aluat omogen si moale. In sfarsit, adaugam bicarbonatul, dizolvat anterior in cele 3 linguri de lapte si framantam din nou aluatul, pentru a integra si aceste din urma ingrediente.
Aluatul, invelit intr-o folie de plastic, poate fi introdus la frigider pentru 24 de ore, daca ne dorim sa obtinem biscuti de turta dulce care nu se intaresc prea usor. Ulterior, putem imparti si intinde aluatul, in foi subtiri, de aproximativ 0,5 cm grosime. Ultimul pas: decuparea aluatului in diverse forme si introducerea lor la cuptor, intr-o tava tapetata cu hartie de copt.
Timp de coacere: 8-10 minute, in cuptorul incalzit la 180 °C.
La final, putem prepara glazura, care este o crema obtinuta din amestecul albusului cu zaharul pudra si cateva linguri de zeama de lamaie.
La final, putem prepara glazura, care este o crema obtinuta din amestecul albusului cu zaharul pudra si cateva linguri de zeama de lamaie.
Gingerbread granola
Cum ar fi sa le dai batoanelor energizante pe care le consumi la micul dejun o aroma de turta dulce? Reteta este simpla: nu cere decat un amestec de ingrediente delicioase si un timp de coacere de aproximativ 20-22 de minute.
Ingrediente (pentru 10-12 bucati):
- 4 cesti fulgi de ovaz
- ½ ceasca fulgi din nuca de cocos
- 1 ceasca si ½ nuci sau nuci pecan
- 1 lingurita sare de mare fina (sau un praf sare de masa)
- ½ lingurita scortisoara
- ½ lingurita ghimbir macinat
- ½ lingurita ulei de cocos incalzit sau ulei de masline
- ⅓ ceasca sirop de artar
- ¼ ceasca melasa
- cateva picaturi esenta de vanilie
- ⅓ ceasca merisoare uscate
Amesteca toate ingredientele uscate intr-un bol, iar intr-o tigaie, incalzeste usor uleiul de cocos, siropul de artar, extractul de vanilie si melasa. Adauga in tigaie ingredientele din bol si amesteca bine, dupa care poti intinde intreg amestecul intr-o tava (sau in diferite forme), pe care o introduci la cuptor, pentru 18-22 minute. Dupa racire, aluatul poate fi decupat in forma de batoane, pe care le pastram intr-o cutie de plastic inchisa ermetic.
Decoratiuni din turta dulce
Reteta este cea obisnuita, dar vom avea nevoie de forme pentru biscuiti, gratare pe care sa asezam turta dulce pentru decorare si spatule, scobitori, dar si un pos de patiserie (cornet folosit la turnarea unei compozitii), pentru a intinde fara greseala glazura.Daca ne dorim sa coloram glazura, putem folosi coloranti alimentari de buna calitate, sub forma de pudra sau gel. Este important ca, atunci cand aplicam glazura cu ajutorul cornetului, sa folosim o miscare continua, pastrand grosimea liniilor, eventual dupa ce am exersat pe marginea unei hartii de copt. Tine cont de faptul ca aceasta glazura (vezi reteta mai sus) se intareste rapid, asa ca, daca adaugi drajeuri sau fructe, nu ai timp de pierdut.