Conopida pane - rețete simple și sănătoase pe care trebuie să le încerci
Conopida pane este un preparat delicios, cu o crustă crocantă la exterior și un interior moale, ideal ca aperitiv, garnitură sau chiar fel principal. Dacă ești pasionat de gătit și vrei să aduci un plus de savoare mesei tale, îți prezentăm câteva rețete de conopidă pane, fiecare cu un gust distinct și atrăgător. Încearcă-le acasă și transformă conopida într-o delicatesă pe care toată lumea o va adora!
Rețetă de conopidă pane clasică
Aceasta este rețeta de bază pentru conopida cu pesmet, simplă și rapidă.
Ingrediente:
-
1 conopidă mare, curățată și tăiată în buchețele
-
2 ouă
-
1/2 cană făină
-
1 cană pesmet
-
Sare și piper, după gust
-
Ulei pentru prăjit
Mod de preparare:
-
Opărește buchețelele de conopidă în apă cu sare timp de 5-7 minute, până devin ușor moi.
-
Scurge-le bine și lasă-le să se răcească. Tamponează-le cu șervețele absorbante.
-
Tăvălește buchețelele prin făină, apoi prin oul bătut și, în final, prin pesmet.
-
Prăjește-le în ulei încins până devin aurii și crocante. Scoate-le pe hârtie absorbantă pentru a îndepărta excesul de ulei.
⏩ Servește conopida pane alături de un vin alb rece! Descoperă oferta de vinuri de la Mega-Image!
Rețetă de conopidă prăjită cu sos picant
Conopida prăjită cu sos picant este perfectă pentru momentele când vrei ceva crocant, iute și plin de savoare.
Ingrediente:
-
1 conopidă
-
150 g făină
-
100 ml apă minerală
-
2 ouă
-
100 g pesmet
-
1 linguriță usturoi granulat
-
Sare și piper, după gust
-
Ulei pentru prăjit
Ingrediente pentru sos:
-
2 linguri sriracha (sau alt sos iute)
-
1 lingură miere
-
1 lingură sos de soia
-
1 lingură suc de lămâie
Mod de preparare:
-
Amestecă făina cu apa minerală, ouăle, sarea, piperul și usturoiul granulat într-un bol.
-
Pune pesmetul într-o farfurie adâncă.
-
Trece buchețelele de conopidă prin aluat, apoi prin pesmet.
-
Prăjește-le în ulei încins până devin aurii și crocante. Scoate-le pe hârtie absorbantă.
-
Pentru sos, amestecă sriracha, mierea, sosul de soia și sucul de lămâie.
⏩ Conopida are un gust ușor dulce care, dacă este pregătită corect, poate aminti de nuci, având o aromă distinctă, ușor picantă și o textură variată, în funcție de modul în care este gătită. Află totul despre conopida în acest articol!
Conopidă pane cu parmezan
Ingrediente:
-
1 conopidă mare, curățată și tăiată în buchețele
-
2 ouă
-
1/2 cană făină
-
1 cană pesmet
-
1/2 cană parmezan ras
-
Sare și piper, după gust
-
Ulei pentru prăjit
Mod de preparare:
-
Fierbe buchețelele de conopidă în apă cu sare timp de 5-7 minute, apoi scurge-le și lasă-le să se răcească. Tamponează-le cu șervețele absorbante.
-
Într-un bol, bate ouăle cu sare și piper. Într-o farfurie, amestecă pesmetul cu parmezanul ras.
-
Trece buchețelele de conopidă prin făină, apoi prin ou și, la final, prin amestecul de pesmet și parmezan.
-
Încălzește ulei într-o tigaie adâncă și prăjește buchețelele de conopidă până devin aurii și crocante, aproximativ 2-3 minute pe fiecare parte.
-
Scoate-le pe hârtie absorbantă și servește-le calde.
⏩ La Mega-Image poți să comanzi online produsele preferate și să alegi când vrei să primești comanda. Produsele ajung la tine în maximum 2 ore, simplu și în siguranță. Descoperă promotiile Mega-Image și fă o comandă online!
Rețetă de conopidă la cuptor
Conopida la cuptor este o opțiune sănătoasă și simplu de realizat, fără a renunța la gustul delicios. Aceasta este perfectă pentru o masă ușoară, dar savuroasă. Iată cum prepari conopida pane la cuptor fără pesmet.
Ingrediente:
-
1 conopidă medie
-
2 linguri ulei de măsline
-
2 linguri parmezan ras
-
1 linguriță boia dulce sau afumată
-
1 linguriță usturoi granulat
-
1 linguriță oregano uscat
-
Sare și piper
-
1 linguriță suc de lămâie
Mod de preparare:
-
Încinge cuptorul la 200°C. Desparte conopida în buchețele mici și spală-le bine.
-
Pune buchețelele de conopidă într-un bol mare și stropește-le cu ulei de măsline. Adaugă parmezanul, boiaua, usturoiul granulat, oregano, sare și piper. Amestecă bine, astfel încât buchețelele să fie bine acoperite de condimente.
-
Pune buchețelele de conopidă pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. Ai grijă să fie distribuite uniform, pentru a se coace frumos. Introdu tava în cuptor și las-o timp de 25-30 de minute, până devine aurie și ușor crocantă. La jumătatea timpului de coacere, amestecă ușor buchețelele pentru a se rumeni uniform.
-
Scoate conopida din cuptor și stropește cu puțin suc de lămâie. Servește-o caldă ca fel principal sau garnitură.
⏩ Vrei să gătești ceva nou pentru familia ta, dar nu ai inspirație? Descoperă retetele Mega-Image și surprinde-i pe cei dragi cu un preparat spectaculos!
Cum se gătește conopida pane perfectă
Iată cum se gătește conopida pane fără cusur:
-
Asigură-te că buchețelele sunt de dimensiuni uniforme pentru o gătire consistentă.
-
Fierbe-le sau gătește-le la abur până devin ușor moi.
-
După gătire, scurge-le bine și lasă-le să se răcească, apoi tamponeză-le cu șervețele absorbante pentru a elimina excesul de apă.
-
Pregătește trei boluri: unul cu făină, unul cu ouă bătute și unul cu pesmet amestecat cu parmezan. Tăvălește buchețelele prin fiecare bol în ordinea menționată.
-
Prăjește-le în ulei încins până devin crocante. Servește-le calde cu sosuri sau condimentele preferate.
⏩ Am pregătit pentru tine și o reteta video de conopida pane picanta pe care să o prepari acasă. Încearcă aceste „aripioare picante” vegane din conopidă, o alegere sănătoasă și savuroasă!
Fie că optezi pentru conopidă pane de post, conopidă la cuptor cu pesmet sau fără ori pentru conopidă pane la cuptor cu cașcaval, conopida pane poate fi personalizată în funcție de preferințele tale. Cu doar câteva ingrediente de bază și condimente, poți obține un preparat potrivit atât pentru mesele de zi cu zi, cât și pentru ocazii speciale. Așadar, conopida pane este o opțiune delicioasă și ușor de făcut, care cu siguranță îți va încânta papilele gustative!
Sursa foto: Shutterstock